.

   Fratioru, oare acolo unde esti tu, sunt accidente rutiere? Pentru ca eu inca sunt traumatizata; palarizez de frica cand simt mirosul de cauciucuri arse, inima-mi tresara la auzul parbrizelor sparte, iar genunchii mi se-nmoaie din cauza tipetelor.
    Imi e frica sa cresc. Stiu ca nu asa m-ai educat, dar tot ce pot sa fac este sa fug in camera mea si sa plang in suspine, sa-mi strang pumnii sau pernele in brate. Respir rar, iar durerea sufletului se raspandeste prin tot corpul palarizandu-l! Ma sufoc de durere; durerea din piept nu inceteaza.M-ai invatat sa fiu puternica, dar de cand tu nu mai esti aici, ma simt de parca jumatate din mine a murit, iar cealalta jumatate inca mai sangereaza. Ce-i drept, timpul m-a ajutat mult, dar inca nu inteleg daca acest timp imi este prieten sau dusman. Imi diminueaza din durere, dar totodata face ca amintirea ta sa fie tot mai vaga.
    Ma intreb: daca as ridica telefonul si te-as suna, oare ce raspuns as primii? - "Numarul nu este in serviciu"? - "Numarul format nu exista."? Azi, in nenorocita asta de zi nu te mai pot suna sa-ti urez " La multi ani!". Paradoxal, as fi avut si bani de cadou...spre deosebire de anii in care traiai. Stiu cat de mult iti doreai sa traiesti.
    Mi-ar fi mai usor daca as stii cu exactitate ce este dincolo de moarte, daca aceasta intrebare nu mi-ar mai bantui noptile.
    Fratioru, acolo unde te-ai dus tu...sunt accidente de masina? Sunt boli? Exista mila? Exista Divinitate? Exista rautate? Sau acolo-s oamenii mai buni?
    Daca as putea sa schimb ceva, m-as intoarce in timp si m-as lupta atat cu destinul cat si cu" Satan"...Daca ar fi nevoie si ar avea vre-un rezultat as ingenunchia in fata lui Dumnezeu rugandu-l sa nu mi te ia...

Eu vara nu dorm...

            Am plecat cu doar 12 lei in buzunar pe Lipscani, unde am baut o banala Cola cu niste fosti colegi de liceu si vreo 2 baieti noi destul de bine-crescuti.Se anunta o seara la terasa si o noapte plictisitoare acasa. Pe la miezul noptii parasesc terasa cu buna mea prietena Mihaela si inca un (fost) coleg – Robert. Ne-am dus in Purple-Club unde am dansat si am baut bere (doar eu). La ora 2 deja ne era foame asa ca am plecat la Mec sa mai mirosim cateva kalorii si sa punem la loc ceea ce am dat jos prin dans. Toate bune si frumoase, luam N-uri de noapte si…

…ajung la o nunta a carui miri nu-i cunosteam. Nici pe socrii. Nici pe nasi. Nici pe invitati. Dar tortul a fost delicios.

Am dormit prin Adunatii Copaceni, iar (a2a zi) Mihaelei ii vine geniala idée sa mergem la…garla. Minunat ar fi fost si daca am fi nimerit drumul. Sau macar sa nu dam in gradinile oamenilor si sa le stricam culturile de varza. Oricum “Dragostea se face in minim doi”(maxim 6) chiar se asculta altfel printre gropi. Am ajuns dupa o ora…Dar ce sa vezi? Am plecat pe Lipscani, la draq, normal ca nu aveam costum de baie pe/la mine! Totusi…pentru un detaliu atat de neinsignifiant n-o sa pierd eu o balaceala! :D

Se pare ca mama nici nu observase disparitia mea de 24 de ore. In schimb, i-au placut marturiile (furate) pe care i le-am adus de la nunta!

P.S: imi pare rau ca n-am apucat sa beau mai mult la nunta...

Calatorii

A se da play inainte de a se citii:
http://www.youtube.com/watch?v=vtQpM6MTugE

Cand eram mica, ma intrebam mereu de ce oamenii din metrou nu zambesc. Cei mai multi dintre ei erau tristi si parca secatuiti de durere pentru a observa ceva (orice!!) din jurul lor...ceilalti erau doar prea obositi si ignoranti. Ei chiar nu simteau exaltarea si euforia cu care trenul misuna din statie in statie ducandu-i cu"viteza luminii" la destinatia dorita? Poate, chiar, in bratele persoanei iubite?!! Pentru ei, mersul cu metroul nu era un motiv de fericire si agitatie cum era pentru mine.



Azi, in metrou, am plans.

Nu mi-a zis nimeni nimic. Ceilalti calatori se prefaceau ca nu-mi vad strigatele mute ale sufletului, in timp ce eu am recunoscut durerea din ochii fiecarui calator, tristetea sau fericirea cu care stationau in asteptarea altui tren sau pur si simplu privirea goala in momentul cand paraseau statia oropsita.
Evident, se presupune ca in aceasta calatorie nu am plecat singura. Dar persoanele care trebuiau sa-mi vada agonia lacrimilor..ei bine...s-au ratacit in alte statii! Sau pur si simplu au luat-o pe un drum gresit cu o destinatie iluzorie.

"Am nevoie de un spital pentru suflete."

Asa i-am spus mamei, care, nedumerita, mi-a spus ca sunt atatea, dar eu nu le-am vizitat. I-am raspuns in mintea mea ca sunt certata cu Dumnezeu.

Am plecat din greseala mai devreme de acasa. Gandindu-ma ce pot face in timpul ramas, mi-am amintit ca, la doar 5 minute de mers pe jos se afla biserica ("de care apartin" - in termeni LEGALI. Vorba aceea: inainte de a te trata, doctorul te intreaba daca ai platit taxa CASE) .
 Nici nu mi-am dat seama cand am ajuns. Era liniste in curtea acelei biserici neschimbate, iar eu ma intrebam de ce nu am mai simtit linistea aceasta de ani de zile, pentru ca"nu te costa nimic"...Apas pe clanta rece...trag cu toata forta...nu reusesc.
Ce "spital"(BISERICA) e aceasta, unde nici nu pot intra?

Plec, ca doar n-am venit sa fac un monolog in fata unor ziduri si usi inchise.

Ma intreb: oare daca faceam matanii s-ar fi deschis usile bisericii? Sau mergea, mai simplu, cu "Sesam deschide-TE"? Moise, ajuta-ma! Ai despicat apele marii, n-ai putea sa ma ajuti cu o clanta?!!! Am vazut in filme ca merge si cu o agrafa de par...


Daca "spitalul pentru suflete" nu m-a primit, m-am intors in gara mea, unde, parca, curentul si vajaitul-sunet marcheaza si anunta o noua calatorie. Ca sa fiu sceptica: - nu am vazut "luminita de la capatul tunelului". S-o razbuna Moise pe mine ca i-am luat numele in desert? Face trenul POC pe sine?
Nu ,e doar sufletul meu care explodeaza in lacrimi...

Controloru`frenetic

La draq, stau de peste 30 de minute in statie si nu vine nimic. Oamenii se imbulzesc deja in statie, soarele isi bate joc de noi, iar ceasu`ticaie!

[ Eram in Otopeni, vroiam sa ma duc acasa, in Bucuresti, iar singurele linii de RATB Express sunt  783 care are capat la Unirii si 780 care duce la Gara de Nord. Initial trebuia sa plec cu 783,dar acum ma voi urca in orice masina numai ca sa ies din Otopeniu`ma-sii ! ]

Ma urc in 780, eu si inca 86345843276587 de personae. Pana mea, ma sprijin pe un plastic intre scaune,dau play la muzica,castile incep sa urle iar eu incerc sa… adorm! Daaaar ce sa vezi? Penultima statie,intra controloru`. Un singur tip pe la 40 de ani, mare, lat in spate, osos, blond, buze strambe si …schiop!

Evident ca nu aveam bilet,evident ca refuz sa ma legitimez, iar la ultima statie-capatul de altfel- Gara de Nord – eu si inca vreo 4 persoane suntem date jos de catre controloru`frenetic! De parca nu coboram oricum…

Si ne duce el in gara, urland ca vom lua amenda dubla(refuz de legitimare+netaxarea calatoriei). Eu,patita,ma uitam de sus si déjà vedeam cu ochii mintii dialogu`in careil impresionam, ca de obicei, pe controlor spunandu-i  ca tata are cancer si mama e moarta,bunica e schizofrenica de cand a parasit-o bunicu`.Si in timp ce ma amuzam singura de ce mi poate capu` vad ca freneticu`controlor mai are 10 pasi si ajunge la politie! CUM PLM NU M-AM GANDIT CA, FIIND GARA,LOGIC, EXISTA SI POST DE POLITIE???!!!

Fac dreapta,ma desparte un zid lung de gasca vesela si dictatoru`schiop da`n`apuc sa ma distantez prea mult,in mersul meu arrogant ca aud din spate”FETITO ITI BATI JOC DE MINE?” J)>J Nu,nu imi bat! Doar ca eu merg arogant iar tu ma alergi cu picioru`schiop in Gara de Nord?!

La un moment dat ma prinde si incearca sa ma prinda la inghesuiala: “Te crezi shmechera,sa fugi,nesimtitooo!!!!”.Urlu la el ca nu are niciun drept sa puna mana pe mine, ca il reclam pentru viol si sa-si  ia draq mana dupa mineeeee! Isi da seama ca in timpu`maratonului e posibil ca si ceilalti vanati sa fii fugit asa ca imi da drumu`,iar eu plec la fel de aroganta.

P.S:  Amenda la linile Express de care am scapat este amenda dubla pentru ca se considera ca e linie inter-oraseana:D

Punct

Fiecare clipa cu tine,
Ce-o am in gand e pretioasa,
Fiind ca nu esti de gasit
Pe acest pamant.
Si-mi pare rau
Ca nu ti-am zis vreodata,
Multumesc ca m-ai incurajat,
Sa traiesc asa cum imi doresc.

 

 

Revelatia drogurilor

       Crezusem ca am terminat cu postarile pentru Ea cu "Confesiune #5", dar se pare ca EXPERIENTA m-a invtat ca termini cu ceea ce ai inceput. Incepusem cu o dependenta mataforica, cu un sevraj de singuratate. A urmat un psihic de indiferenta si o moarte a sentimentelor ce i le purtam.
Ea era persoana care stia,voia si era capabila sa ma motiveze si sa ma influienteze asa incat sa obtin rezultate mai bune in orice domeniu, iar eu eram persoana care dorea si avea nevoie doar de prezenta ei in viata. "Despartirea" noastra succeda aventuri de o noapte cu persoane necunoscute, betii, iar in final a fost  fost nevoie de o "intrecere a masurii" a drogurilor reala, o durere imensa provocata de niste fatale liniute ca sa reazlizez ca ea a fost cel bun lucru care mi s-a intamplat.

P.S: Sper ca a fost ultima postare legata de tine.
P.S 2: Iarta-ma ca te-am dezamagit...de atatea ori!

2 obsesii

1. Povestea.
2. Tipa. :D

P.S: nicio idee,nicio intamplare in ultimu`timp. Prefer sa postez de pe youtube decat sa aberez "profund".