Obisnuiesc sa ascult cate o melodie si luni de zile. De obicei, marcheaza o perioada din viata mea - pe care mi-o voi amintii si la 80 de ani (macar una din personalitatile mele de schiofrenica sa prinda aceasta varsta absolut minunata, mirobolanta si memorabila). In mintea mea, creez scenarii (v-am spus ca- schizofrenica, nuh?!) pe melodie, fiecare reascultare fiind cea mai buna sansa de a pune la punct detaliile. Pana la cel mai mic si neinsignifiant. Stiu fiecare fapta pentru fiecare nota, cu ochii mintii vizualizand culoriile, privirile personajelor, chiar si mirosurile. Numai schizofrenicii pot vedea mirosuri.
Cand se termina experienta/ perioada incetez sa mai ascult piesa. O pun intr-un folder special si rar ma mai ating de ea. In propozitia anterioara "ma ating" este scrisa fara ghilimele special. Pentru ca nenorocita de melodie chiar ma atinge- pe suflet ( "ma ating" - va rog nu va ganditi la masturbare, m am gandit eu deja si pentru voi). Mi-l decojeste si mi-l limpezeste cu aceiasi durere cu care ma raneste.
(Poate) sunt eu nebuna, dar de cele mai multe ori melodiile respective nu`s decat masini (metrouri - necesitatea expunerii muzei - sa nu o uit/ plagiez) ale timpului. Si HOP pe cealalta parte a gaurii de vierme ( ca sa nu spun cur, dar nu spun) intr-un alt timp, intr-un alt spatiu, retraindu-ti sentimentele si experientele din trecut.
Partea proasta: melancolie (uneori dusa la crize de identitate, stari depresive si lacrimi de crocodil care nu numai ca satura soriceii, dar ii si ineaca. Jerry supravietuieste, totusi.).
Partea buna: monogamia oamenilor = 0. Dragostea (monogama - poate. Oare?) = muzica.
P.S1: Pt necunoscatori a se cauta date despre "gaura de vierme".
P.S2: Toate personalitatile mele iubesc melodiile cu pricina. V-am spus ca-s schizofrenica, nuh?!
