Imi e frica sa cresc. Stiu ca nu asa m-ai educat, dar tot ce pot sa fac este sa fug in camera mea si sa plang in suspine, sa-mi strang pumnii sau pernele in brate. Respir rar, iar durerea sufletului se raspandeste prin tot corpul palarizandu-l! Ma sufoc de durere; durerea din piept nu inceteaza.M-ai invatat sa fiu puternica, dar de cand tu nu mai esti aici, ma simt de parca jumatate din mine a murit, iar cealalta jumatate inca mai sangereaza. Ce-i drept, timpul m-a ajutat mult, dar inca nu inteleg daca acest timp imi este prieten sau dusman. Imi diminueaza din durere, dar totodata face ca amintirea ta sa fie tot mai vaga.
Ma intreb: daca as ridica telefonul si te-as suna, oare ce raspuns as primii? - "Numarul nu este in serviciu"? - "Numarul format nu exista."? Azi, in nenorocita asta de zi nu te mai pot suna sa-ti urez " La multi ani!". Paradoxal, as fi avut si bani de cadou...spre deosebire de anii in care traiai. Stiu cat de mult iti doreai sa traiesti.
Mi-ar fi mai usor daca as stii cu exactitate ce este dincolo de moarte, daca aceasta intrebare nu mi-ar mai bantui noptile.
Fratioru, acolo unde te-ai dus tu...sunt accidente de masina? Sunt boli? Exista mila? Exista Divinitate? Exista rautate? Sau acolo-s oamenii mai buni?
Daca as putea sa schimb ceva, m-as intoarce in timp si m-as lupta atat cu destinul cat si cu" Satan"...Daca ar fi nevoie si ar avea vre-un rezultat as ingenunchia in fata lui Dumnezeu rugandu-l sa nu mi te ia...
